Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China Gabriel Ghelmegeanu acuză: România nu face nimic concret pentru atragerea investiţiilor din China

„Auzim declaraţii peste declaraţii, dar suntem prea ocupaţi cu luptele politice

ca să explicăm în amănunt investitorilor din China ce să facă să intre pe piaţa noastră”

Ţara noastră nu face nimic concret pentru atragerea investiţiilor din China, este de părere Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China (CCIRC), scrie ziarul Bursa.

Domnia sa ne-a spus: „Chinezii au răbdare, dar, între timp, îşi pot găsi să investească în altă parte. Nimeni nu le explică în amănunt cum să procedeze ca să investească la noi. Nu există dialog între Executiv şi mediul de afaceri. Suntem mult prea ocupaţi cu luptele politice ca să mai avem timp de aşa ceva. Cât timp există un blocaj total, nimeni nu are chef să facă nimic, toţi au frâna de mână trasă”.

Preşedintele CCIRC a subliniat că numai demersurile pentru câteva investiţii par să fie mai avansate: „La centrala de la Mintia ar urma să fie făcute câteva investiţii. De asemenea, un investitor chinez vrea să construiască unele locuinţe ieftine în Craiova, cu finanţare de la Banca de Dezvoltare a Chinei şi mai avem speranţe pentru reactoarele trei şi patru de la Cernavodă. În rest nimic, iar situaţia va continua în acest fel, vom rămâne la stadiul de tatonaj”.

Daniel Constantin: „Este chestiune de câteva zile până când Smithfield va exporta carne în China”

Gabriel Ghelmegeanu a subliniat că şi schimburile comerciale dintre cele două ţări au scăzut, cu 15-20%, de la începutul anului acesta şi până în prezent, faţă de aceeaşi perioadă din 2013. În 2014, am importat din China de circa 1,5 miliarde euro şi am exportat de 350-400 milioane de euro, potrivit preşedintelui CCIRC.

Gabriel Ghelmegeanu ne-a precizat că şi pe piaţa exporturilor de carne de la noi către China este un blocaj total: „Nu se întâmplă absolut nimic nici pe segmentul exporturilor de carne. Nimic nu este pregătit, auzim doar declaraţii. Producătorii de carne nu fac niciun pas pentru că sunt împiedicaţi de cei care vor să facă monopol. În aceste condiţii, degeaba avem capacitate şi degeaba chinezii vor să cumpere de la noi”.

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a spus, citat de Agerpres, că autorităţile aşteaptă să se concretizeze primul export de carne de porc, toate demersurile făcute în acest sens cu Smithfield (companie care activează în industria cărnii de porc) fiind în stare avansată.

Daniel Constantin a declarat: „Nu mai este în curtea noastră. Am discutat cu ei (n.r. cu partea chineză) şi ne-au spus că este o chestiune de zile ca această companie să fie listată pe site-ul autorităţilor chineze, după care se pot face exporturile. Pe exporturile de animale vii, acolo trebuie să clarificăm o situaţie pentru că am avut acea formă atipică a «bolii vacii nebune» care nu produce efecte şi nu trebuie să aibă restricţii la export”.

Reprezentanţii Smithfield ne-au spus, ieri, că nu au, încă, o estimare exactă privind data când va începe exportul către China, subliniind: „Smithfield România va începe exporturile de carne de porc către China imediat ce autorităţile sanitar veterinare din China (AQSIQ) vor finaliza procedurile de înregistrare a abatorului, conform reglementărilor sanitar veterinare în vigoare în China”.

Potrivit Andradei Calancea, manager relaţii publice în cadrul Smithfield România, odată cu liberalizarea comerţului, compania a întreprins demersurile comerciale necesare ca să înceapă livrările de carcasă de porc, piese tranşate şi subproduse către ţările membre UE.

În prezent, aproximativ 17% din producţia de carne de porc este direcţionată către comerţul intracomunitar, fără să afecteze însă oferta de carne de porc de pe piaţa internă, care rămâne principala piaţă de desfacere a societăţii, ne-a precizat, recent, doamna Calancea, într-un interviu.

Raportat la volumele de carne de porc direcţionate către pieţele externe, principalii clienţi ai Smithfield provin din următoarele state: Ungaria (31% din total exporturi), Grecia (21%), Bulgaria (18%), Spania (8%), Irlanda (5%). În portofoliul de clienţi externi ai Smithfield, sunt incluse societăţi comerciale provenind din 16 state.

În aceste condiţii, Andrada Calancea ne-a spus că posibilitatea să exporte carne de porc va conduce către noi oportunităţi de dezvoltare şi diversificare.

La nivel global, compania americană Smithfield Foods a fost achiziţionată, anul trecut, de cel mai mare producător chinez de carne de porc, Shuanghui International Holdings Ltd, într-o tranzacţie de 4,72 miliarde dolari. Smithfield Foods este prezentă în România din anul 2004, când a cumpărat fostul combinat Comtim, din Timişoara.

Forumul pe agricultură China-ECE din acest an se va desfăşura în România

Forumul dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) în domeniul agricol se va desfăşura, în acest an, în ţara noastră.

„A fost un efort diplomatic extraordinar ca România să organizeze acest forum. Este primul an când au luat o decizie să organizeze în afară şi a fost o bătălie între noi şi Bulgaria, bineînţeles nu una afişată, pentru că şi ei doreau să organizeze un astfel de eveniment. Faptul că după vizita ministrului Agriculturii din China s-a decis organizarea în România, eu cred că este un succes diplomatic pentru că, dincolo de discuţiile directe cu ministrul Agriculturii, am avut discuţii directe cu miniştrii din cele 16 state (n.r. din ECE). Majoritatea şi-au dat acordul ca România să organizeze acest forum”, a spus Daniel Constantin.

O delegaţie de oficiali români s-au aflat, în perioada 30 august – 3 septembrie, într-o vizită oficială în China. Reprezentanţii Guvernului nostru au discutat cu omologii lor, dar şi cu societăţi de pe piaţa chineză posibilitatea realizării unor investiţii, în cadrul mai multor sectoare de la noi.

Premierul Victor Ponta a subliniat că România şi China au proiecte în derulare de 6 miliarde euro: „Proiectele pe care le avem în derulare sunt proiecte de investiţii în energie şi infrastructură, cumulate, de peste 6 miliarde de euro, care înseamnă locuri de muncă, înseamnă independenţă energetică pentru România şi înseamnă posibilitatea să completeze ceea ce primim din fonduri europene şi din fonduri bugetare pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au parteneriat strategic cu China”.

Referitor la produsele pe care le exportă ţara noastră în China, ministrul Daniel Constantin a subliniat că cel mai răspândit produs românesc pe piaţa din China este vinul.