Prima întâlnire dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta după votul din Camera Deputaților

Klaus Iohannis și Victor Ponta s-au întâlnit după ce premierul a fost apărat de colegii din Camera Deputaților

de cererea de urmărire penală a DNA pentru infracțiunea de conflict de interese. Cei doi s-au văzut la ședința de CSAT.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse tematici referitoare la:

• Strategia Naţională de Apărare a Țării;

• Activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2014 şi principalele obiective pentru anul 2015;

• Forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2016;

• Proiectul Planului-cadru pentru continuarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în anul 2015;

• Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă; • Implementarea deciziilor Summitului NATO din 2014;

• Stadiul programului de înzestrare a Forţelor Aeriene cu avion multirol;

• Pregătirea Consiliului European din iunie 2015 pe dimensiunea politicii de securitate şi apărare comună;

• Evoluţiile din Ucraina: impactul asupra regiunii extinse a Mării Negre, inclusiv conflicte prelungite;

• Republica Moldova în noua ecuaţie regională. Opţiuni privind integrarea europeană versus orientare euroasiatică;

• Defrişările ilegale ale fondului forestier naţional. Impact şi măsuri ferme de stopare a acestui fenomen;

• Demersuri pentru realizarea interconectării reţelelor electrice şi de gaze naturale din România şi Republica Moldova;

• Managementul deşeurilor nucleare la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă.

Pe timpul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.
TAGS: csat klaus iohannis nato victor ponta

CITESTE SI