FUMATUL… SĂNĂTATEA… ŞI BURTA GUVERNANŢILOR!

PROPUNERI- LEGEA ANTI-FUMAT- MAMĂ, CE-I MAI DOARE, P-ĂSTIA, BURTA DE SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!…

Dacă legea anti-fumat este invocată pentru… sănătatea populaţiei, păi atunci hai să facem totul pentru sănătate!…

În contextul în care nu mai sunt fumător (dar am fost, cu atestat, cu legitimaţie de naţională- patru pachete pe zi şi m-am lăsat, nici acum nu vreau să ţin minte de câţi ani- probabil, vreo 20!) ştiu bine ce gândeam atunci când, fiind fumător, ajungeam undeva unde ni se atrăgea atenţia că acolo nu se fumează. Ferm convins că fumatul este un pericol foarte mare pentru sănătate şi multă lume moare din cauza ţigărilor, dar şi de faptul că un fumător care a renunţat la ţigări şi-ar mări- singur- salariul, fără să mai aştepte de la Guvern, ori patron, convins că răceşti mult mai greu, dacă eşti fumător (şi te vindeci şi mai repede) totuşi.
Nu putem să nu observăm besmeticitatea acestei legi! Absurdul ei! Chiar dacă, în mai toată lumea civilizată, nu se fumează decât în anumite locuri, în România nu se mai fumează nicăieri! Decât la tine acasă până n-or intra securiştii şi peste tine! Desigur, românul este băiat inteligent, va găsi o soluţie (noi am zis-o, din prima- cluburi private pentru… fumători!), numai că împingerea legii până la absurdul ei ne-a deranjat mai ales că s-a invocat SĂNĂTATEA POPULAŢIEI! Măi, ai dracu’ guvernanţi, ce-i mai doare p-ăştia burta de sănătatea populaţiei!
Motiv pentru care, dacă tot sunteţi aşa de preocupaţi, dragi guvernanţi (de la toate partidele, să fim bine înţeleşi- că în ticăloşii există părtinire transpartinică!) atunci venim şi noi cu o serie de propuneri PENTRU SĂNĂTATEA POPULAŢIEI! Că dacă tot sunteţi aşa de preocupaţi, haideţi să vedem unde mai sunt probleme pentru sănătatea populaţiei- că sunt- al dracului de multe, în România- dar de alea nu vorbeşte nimeni! Aşadar, iată ce propunem-
DECALOGUL SĂNĂTĂŢII
Guvernanţi, daţi, de urgenţă, următoarele legi:
1.LEGEA CARE INTERZICE PRODUSELE CHIMICE INTRODUSE ÎN HRANA POPULAŢIEI!
Milioane de oameni mor mai devreme decât le era ceasul, una dintre cauze fiind amalgamul de chimicale care le sunt băgate românilor, în burţi, prin intermediul chimicalelor admise! Pentru SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
2.INTERZICEREA E-URILOR, ÎN ROMÂNIA!
Păi dacă tot ne doare burta atât de tare de sănătatea populaţiei, păi să interzicem E-urile, dragi guvernanţi! Că am ajuns să scoţi mortul, după 7 ani, din coşciugul putrezit şi să-l vezi că este întreg- de parcă ar fi sfânt! Nu e, săracu’, era doar… conservat, încă din timpul vieţii! Cu E-uri! Deci- lege pentru interzicerea E-urilor! Pentru SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
3.REDUCEREA VÂRSTEI DE PENSIONARE!
Cum, adică, media de viaţă, în România este de 67 de ani (!)- la bărbaţi şi 70 de ani- la femei, iar noi ducem bărbaţii la vârsta morţii, să meargă la serviciu?! Reduceţi vârsta pensionării, să trăiască oamenii mai bine- nu-i aşa?! Aşadar, înapoi- ca pe vremea comuniştilor: femeile să iasă la pensie la 55 de ani (la cerere) şi la 57 de ani (la vârstă), iar bărbaţii la 57 (la cerere) şi la 60 de ani- la vârstă! Că au cotizat destul, amărâţii, încât să merite să mai trăiască şi ei măcar cinci ani, mai bine, din pensie! Pentru SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
4.MĂRIREA PENSIILOR LA NIVELUL PENSIILOR DIN EUROPA!
Păi nu? Dacă tot vă doare burta de sănătatea populaţiei- să aibă pensionarii bani! Să-şi ia medicamente! Să aibă bani de mâncare! Pentru, nu-i aşa- SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
5.MĂRIREA SALARIILOR- CA-N UNIUNEA EUROPEANĂ!
Să aibă oamenii bani, să-şi cumpere produse naturale, să se hrănească natural, să trăiască mai bine, să nu se îmbolnăvească aşa uşor, iar dacă se îmbolnăvesc să aibă bani de medicamente- aşadar- creşterea salariilor! Pentru, nu-i aşa, SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
6.ÎNCHIDEREA SPITALELOR CU VIRUŞI ŞI GÂNDACI! CONSTRUIREA, DE URGENŢĂ, DE SPITALE NOI!
Că ajunge omul, bolnav de una şi pleacă din spital- bolnav, de alta! Bacteriile, viruşii- au fost dovediţi! Gândacii- sunt la vedere! Ce să mai vorbim de şobolani?! Aşadar, dărâmaţi spitalele vechi, igrasioase, gândăcioase, virusate! Şi faceţi spitale noi! Pentru, nu-i aşa- SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
7.MĂSURI ANTI-POLUARE INTERZICEŢI… MAŞINILE!
În România avem cel mai infect aer, din Europa! Nimeni nu ia nicio măsură, smogul e, în marile oraşe, ca-n China! Desigur, prin distrugerea industriei, s-a mai redus şi poluarea, însă nu suficient! Şi, mai ales- INTERZICEŢI… MAŞINILE! Păi dacă interzici fumatul pentru că oamenii sunt obligaţi, fără voia lor, să bage în piept tot fumul de la ţigări, de ce să nu fie protejaţi şi de fumul de la… maşini?! Oricum, mult mai mult şi mult mai periculos! Aşadar, lege pentru înterzicerea circulaţiei maşinilor, în România! Să rămână numai cele… electrice! Reducerea poluării aerului pentru, nu-i aşa, SĂNĂTATEA POPULAŢEI!
8.CURĂŢAŢI APA MIZERABILĂ! APA, ÎN ROMÂNIA, A AJUNS SORA CANCERULUI!
Să te ferească Dumnezeu să faci o analiză cinstită a calităţii apei, că vei muri, pe loc! Desigur, oamenii compensează, îşi iau apă plată, minerală, beau sucuri, altceva! (sucurile, desigur, cu… E-uri!) Deci, dacă tot sunteţi atât de preocupaţi, curăţaţi apa mizerabilă! Pentru, nu-i aşa- SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
9.REÎMPĂDURIŢI ROMÂNIA!
Să fie aerul curat, să intrăm într-o stare de normalitate, ecologică, pentru, nu-i aşa- SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
10.INTERZICEREA ALCOOLULUI! ŞI CAFELEI! ŞI… TUTUROR CELORLALTE CARE-L PĂCĂLESC PE OM, DÂNDU-I SENZAŢIA CĂ TRĂIEŞTE MAI BINE!
Fără bere! Fără alcool! Fără vin! Fără cafea! Fără ness! Pentru, nu-i aşa- SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!
Având în vedere toate acestea, ferm convinşi că asemenea legi nu se vor lua (şi cu asta cu ţigările s-ar putea să se găsească nişte soluţii pentru că, nu-i aşa, marii producători de ţigări sunt tot multinaţionale- că ţigările Carpaţi şi Bucegi, alea româneşti, de Târgu Jiu şi Sfântu Gheorghe nu mai există de multă vreme!). Interesul pentru că, hai s-o spunem p-aia cinstită, fraţilor- îi doare-n başcheţi de sănătatea populaţiei! „Enteresu'”- vorba personajului lui Caragiale- „Enteresu’ poartă fesu’!” Şi nici măcar interesul nostru! Al… lor!
Pentru, nu-i aşa- SĂNĂTATEA POPULAŢIEI!

prof.dr.SORIN DANCIU