PSD, STRATEGIE PENTRU TINERI. CLAUDIA ȚAPARDEL: TREBUIE SĂ FIE SUSȚINUȚI MAI MULT

Claudia Ţapardel a vorbit, într-un interviu acordat DC News, despre modul în care este perceput PSD la nivelul tinerilor, despre greşelile pe care partidul le-a făcut dar şi despre ce fac social-democraţii pentru a atrage de partea lor mai mulţi reprezentanţi ai acestei categorii.
„Deşi avem politici importante pentru tineri – şi din punct de vedere fiscal i-am stimulat, avem programul start-up nation care a ajutat foarte mulţi tineri să-şi înceapă un business, avem reduceri fiscale, subvenţii pentru tineri – nu cred că am reuşit să comunicăm foarte mult şi foarte bine cu aceşti tineri. PSD are foarte mulţi tineri serioşi, profesionişti şi capabili şi poate că, într-adevăr, aceşti tineri ar trebui să iasă mai mult în faţă şi să fie mai mult susţinuţi.
Putem să revenim la strategia de promovare a tinerilor PSD-işti care vă asigur că sunt mult mai bine pregătiţi decât colegii din PNL sau USR şi care chiar sunt focusaţi pe a construi în România şi nu pe a ‚rezista’ sau a distruge”, a declarat Claudia Ţapardel.