Războiul din USL: două articole uitate din protocol, bombă cu ceas

Războiul din USL este departe de a se sfârși. Protocolul USL cuprinde și un alt punct care ar putea fi citat de PNL pentru a cere desființarea USD-ului. La articolul 9, punctul 7 se prevăd următoarele: În cazul participării pe liste separate și cu candidați proprii, partidele vor utiliza denumirea integrală, denumirea prescurtată, semnul permanent și semnul electoral cu care acestea sunt înscrise la Tribunalul București”. Trebuie amintit că USD-ul are însemne proprii.

Protocolul nu se referă la alegerile europarlamentare
Premierul Victor Ponta se apară în fața lui Crin Antonescu arătând faptul că protocolul în cauză nu face referire la alegerile europarlamentare.
”USD nu încalcă protocolul USL, pentru că protocolul nu vizează alegerile europarlamentare, ci doar pe cele parlamentare, prezidențiale și locale”, a zia Victor Ponta. În plus, trebuie menționat că Protocolul prevede ca partidele din USL să nu facă alianțe cu partide din afara Uniunii Social Liberale.

Cui revenea postul de președinte al Senatului
Daniel Constantin îi reamintește lui Crin Antonescu că ocupă scaunul de la Senat în urma unei înțelegeri. În conformitate cu protocolul aferent, postul de președinte al Senatului revenea PC-ului.
De asemnenea, Daniel Constantin susține că, în conformitate cu protocolul ACD, conservatorii aveau dreptul la un post de vicepremier. La punctul 7.2.4. al protocolului ACD se prevăd următoarele:
”În cazul în care structura guvernului va conține funcții de Viceprim-Ministru, fiecare partid va desemna câte un Viceprim-Ministru în plus față de ponderea calculată conform 7.2.1, 7.2.2 și 7.2.3.”, se prevede la articolul 7.2.4 din protocolul ACD.

SURSA:DCNEWS