SĂ RÂDEM… PLÂNGÂND! BALADA… COLECŢIONARILOR!

Cic-a fost un domn Vâlcov,
Colecţionar de mov
Cu-o nevastă cam artistă
Abordând o mină tristă

Lupta cu seducţie
Contra la… corupţie!
Ea având şi o mătuşă
Care-avea cam multă… guşă,
Trâmbiţând mereu principii
Dar servind pe la… servicii.
Stătea lâng-un domn Vâlcov
Care tot strângea mult mov
Deci nu escrobişniţar
Mai nou e… colecţionar
Pasionat de găuri,
Aur şi tablouri…
Frate, aşa a-nceput
Dileală cu mult avut
Şpagă, furt, şmen, ţeapă cu har
De la… colecţionar!
Şi a-nceput, vezi, nebunia
Colecţionar-mania!
Unu’ a strâns de la vaci- piei,
Altu’ colecţiona femei,
Unu’ expunea izmene
De la moşi-strămoşi cu pene
Stilul unor modernişti,
Nu whisky de comunişti,
Ori mobilă manual sculptată
Nu, doar chestii şocante, tată!
Un ministru de viraje
Bagă banii-n tatuaje
Altu’, primul între hoţi
Avea valuri de chiloţi
Nu doar chiloţi de la fete
Ci doar numai de vedete
Căci vedeta, iată, are,
Alte glande sudoripare!
Şi-i excită pe tâmpiţi
Chiar când sunt un pic machiţi
Aşadar, ce lecţie-
Toţi aveau… colecţie!
Droguri, cărţi de joc, ierbare
Animale ordinare
Crocodili, broaşte ţestoase
Dar şi cartiere de case
Lacuri, munţi, bălţi şi păduri
Cam ca tot ce poţi să furi
Căci să vă spun, am uitat
Toate-s numa’ de furat
Doar politicienii, se ştie
Sunt cu studii de… hoţie!
Şcoala la care-au învăţat
La ciordit şi la furat,
Iar din bunul tuturor,
De la fraieri- din popor
E pulimea de doi lei,
De la care să tot iei!
Ţară, ţară, biată ţară
Ăştia te-au furat şi-n gară
Şi te-au dat chiar pe nimic
După creierul lor mic!
Şi din proştii mici de ieri
Azi s-au făcut mari boieri,
Iar boului din pripas
Nu-i mai ajungi la nas!
Lumea celor amărăşteni
Se cumpără cu pomeni
Şi aşteaptă fără spor
Lupta pentru adevăr,
Când se va făcea dreptate?
Poate dincolo de moarte!
Unde vă prostesc alţi hoţi-
Popii cei mai mafioţi
Ce vă conving că v-aşteaptă
Dreptatea… pe lumea cealaltă!
Aici staţi şi aşteptaţi
Şi să nu vă plictisiţi- VOTAŢI
C-o să fie foarte bine
Pentru-ai tăi şi pentru tine
Tu, om bun, chiar îi votezi
Cu puteri îi desemnezi
După care de-i întrebi
Despre ale ţării trebi
Şi că ţie ţi-e tot rău
Că ţi-au dat doar făgădău
Că ţi-au promis de toate
Şi acum te temi de moarte
Tu-ntrebi: unde-s cele mult promise
Astăzi ţie interzise?!
-Aţi promis şampanie
-Ei, aia era-n… campanie!
Acum ţin-te de şalvari
Şi admiră-i pe… colecţionari!
Uite-i, unu’ zis Vâlcov
Care strânge munţi de mov!…

SORIN DANCIU