Scrisoarea III. Sau cum a făcut ghiaurul Victor aero-stopul

La un semn deschisă-i cala şi urcă şontâc la bord un premier atât de sincer, după vorbă, după sport.

– Tu eşti Victor?

– Da-mpărate!

– Te îmbarc cu orice risc! De nu, vei rămâne veşnic cu ruptură de menisc.

– Orice gând ai, împărate, sunt convins că-i ăla bun. Cât suntem încă pe pistă, eu îţi zic: Hayırlı olsun! Despre partea operării însă, Doamne, să ne ierţi, ştiu că e nevoie mare de-o echipă de experţi. Dacă n-ai clinici ca lumea, asistente, materiale, ai putea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale.

– Cum? Am clinică privată! Crede-mă că vreau şi pot! Nu-mi stau mie împotrivă DNA sau DIICOT! O, tu nici visezi, ghiaure, câţi ca tine-am reparat! Dezleg ca pe integrame ligamentu-ncrucişat! N-ai avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face şi-am oprit private jet-ul ca să te salvez, cirace! Am fost şi eu prim ministru – vremuri de apocalips. Era cât pe ce atuncea să îmi bag picioru-n ghips. Ştiu ce-nseamnă procurorii când asupra ta se-abat, dar am ajuns preşedinte şi scăpat-am de mandat. Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă, cu o ură ne-mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă, am jurat ca peste dânşii să trec falnic, să îi rup, să le smulg la fiecare câte-un NUP, NUP, NUP, NUP, NUP… De-a parchetelor urgie tu te aperi cu-un menisc? Şi purtat pe-aripi de Boeing vrei ca să te scap de Fisc?

– Nu de Fisc, căci Uncheşelu văd că sâmbetele-mi poartă. Decolează, deci, degrabă! E chiar sâmbătă – ce soartă!