Sebastian Ghiță, urmărit penal. Ce acuzații îi aduce DNA deputatului

Sebastian Ghiță este urmărit penal în dosarul cumnatului premierului Ponta pentru sprijinirea unui grup

infracțional. Potrivit referatului procurorilor, Ghiță ar fi exercitat intervenții la o firmă la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar pentru atribuirea unui contract către o anumită asociere de societăți comerciale. Anchetatorii îl acuză că a făcut demersuri și în vederea obținerii unor informații confidențiale.

„GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN, deputat în Parlamentul României, care a efectuat demersuri (intervenții pentru numirea în funcții a unor persoane, obținerea de informații confidențiale) la nivelul unor funcționari ai S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. (societate la care Consiliul Județean Prahova este acționar majoritar ) și exercitat intervenții asupra directorului general al acestui agent economic, pentru ca, prin prisma atribuțiilor de serviciu pe care aceștia le aveau, să determine atribuirea nelegală, către Asocierea S.C. GROSSMAN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L., a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere rețele de canalizare în orașul Comarnic” iar pe parcursul derulării contractului, prelungirea termenelor de execuție și efectuarea plăților în condiții de nelegalitate”, transmite DNA.

Deputatul independent Sebastian Ghiță a fost audiat în calitate de suspect, marți, la DNA Ploiești.

El le-a declarat jurnaliștilor că îl cunoaște pe Iulian Herțan, cumnatul premierului Victor Ponta, și că a fost chemat de procurori pentru a le oferi detalii despre natura relației sale cu omul de afaceri.

„Eu, familia Cosma – nu-i cunoaștem foarte bine pe acești oameni (firma Grossmann Engineering, în care a fost asociat Iulian Herțanu – n.r.)”, a mai spus Ghiță.

„Nu a fost niciodată vreo discuție între mine și Victor Ponta” pe această tema, „haideți să avem răbdare, să vedem care sunt faptele care i-au făcut pe procurori să creadă că i-am ajutat”, a spus Ghiță, la ieșirea din sediul DNA.
DNA. Iulian Herțanu și alți trei oameni de afaceri, reținuți pentru 24 de ore
– See more at: http://www.dcnews.ro/sebastian-ghi-a-urmarit-penal-ce-acuza-ii-ii-aduce-dna-deputatului_467907.html#sthash.RTY9lphO.dpuf