SECRETUL puilor ultra-rapizi din farfuria românilor: HIBRIDUL Ross 308 ajunge de la stadiul de ou la cel de friptură într-un timp record

În cel puţin 28 de zile cresc puii care ajung în magazine, a doua dintre cele mai consumate cărnuri de către români. Miracolul creşterii ultra-rapide este dat de rasă, obţinută genetic, în laborator, furajele vitaminizate şi lumina intensivă.

Aceiaşi pui de carne cresc în 90 de zile în gospodăriile ţăranilor. Gândul vă prezintă în premieră cum cresc puii de carne în România şi cine este faimosul hibrid Ross 308. Gândul va continua serialul cărnii care ajunge pe masa noastră, prezentându-vă în zilele noastre şi varianta naturală de creştere a lor. Ceea ce trebuie să ştie consumatorii e că în România puii invectaţi cu apă sau cu hormoni de creştere sunt interzişi. Producătorii şi comercianţii care recurg la asemenea practici comit o ilegalitate. În consecinţă, semanalaţi-ne orice asemenea caz pe adresa online@gandul.info
Am pornit de la un mit, care – ca orice mit – era socotit adevărat de fiecare dintre noi: puii din supermarketuri sunt umflaţi cu apă şi hormoni, puii de ţară sunt mai sănătoşi, pentru că se hrănesc natural. Pentru verificarea/demontarea mitului, reporterii gândul au vizitat ferme de păsări în care carnea se procesează industrial, dar şi gospodării ţărăneşti, în care gâinile cresc tradiţional. Au urmărit procesul de sacrificarea în abatoare, au mers în supermarketuri, au stat de vorbă cu specialişti în domeniu.

O primă concluzie: puii din sistemul industrializat din România, sunt, la fel ca fraţii lor din Europa, nişte campioni ai creşterii. De regulă, puii industriali ajung din stadiul de ou la cel de friptură în 38-40 de zile, dar sunt şi pui sacrificaţi la 28 de zile, care ajung în rotiserii. La 38 de zile au circa 2,2 -2,5 kilograme. Sunt sacrificaţi, ajung în galantare şi de acolo în farfuriile românilor. Puii din fermele româneşti se înalţă precum „Făt-Frumos” în comparaţie cu cei din bătătura gospodarilor, care ajung să fie tăiaţi cam la 90 de zile.
Specialiştii spun însă că acest lucru este normal şi că întreg procesul de creştere al păsărilor în sistem industrial a fost îndelung timp studiat şi îmbunătăţit pentru a ajunge la acest nivel de productivitate.

Dacă puii care ies din ou în gospodăriile ţărăneşti sunt hrăniţi cu porumb, grâu sau orz, cei din ferme consumă aşa numitele „nutreţuri combinate”, gândite pentru a asigura aportul potrivit de proteine, energie sau de vitamine în alimentaţia lor. Acestea le asigură, totodată, creşterea accelerată, spun cei care lucrează în domeniu. Legislaţia europeană interzice folosirea hormonilor sau a făinurilor animale, iar antibioticele sunt utilizate doar la nevoie, cu acceptul medicului veterinar. De unde vine şi a doua concluzie: dacă producătorii injectează puii cu apă sau cu hormoni, ei se plasează în afara legii din România.

A treia concluzie vă invităm să o trageţi dumneavoastră: este mai „sănătoasă” carnea puilor din gospodăria ţăranilor decât cea a puilor industriali descendenţi din hibridul Ross 308? Dar ce este hibridul Ross 308?

Hibridul Ross 308

Pentru a vedea cum cresc puii în sistemul industrializat din România, gândul a mers în mai multe ferme avicole. Cum nu am reuşit să obţinem acceptul de a filma într-o fermă de pui din apropierea Capitalei, am mers până la Buzău. Prima oprire, avicola Verguleasa, modernizată în 2007 printr-un program Sapard.

La Verguleasa sunt 11 hale, fiecare cu o mărime de circa 2.080 mp. Înainte de a intra în ele trebuie mai întâi să îţi pui un combinezon din cap până în picioare şi să treci picioarele prin mai multe ligheane cu soluţie dezinfectantă, totul pentru a nu aduce microbi de afară în zona în care cresc puii. În hala în care am intrat se aflau zeci de mii de pui. Au vârsta de trei zile, că sunt „născuţi” în incubatoarele proprii ale Avicola Buzău, în condiţii de biosecuritate maximă, din „părinţi” hibrizi Ross 308 aduşi de la vârsta de o zi de la o fermă de genetică din Germania.