Soarta postului Antena Stars se decide azi! Jucan și Iorga cer demisia Laurei Georgescu

Transformarea Antenei 2 în Antena Stars se discută, luni, într-o ședință extraordinară convocată de președintele CNA, Laura Georgescu.Consiliul Național al Audiovizualului organizează în mod obișnuit două ședințe publice pe săptămână: marțea și joia. Respingerea grilei de programe a Antenei Stars și apariția jenantă a Laurei Georgescu la ”Acces Direct” au pornit un scandal între CNA și Antena Group.

Convocarea ședinței extraordinare nu le este pe plac lui Valentin Jucan și Narcisei Iorga, doi membrii CNA care cer demisia șefului instituției, într-o scrisoare deschisă, potrivit paginademedia.ro.

Președintele CNA, Laura Georgescu, a adus prejudicii majore de credibilitate autorității pe care o conduce de un an încoace. Îi cerem demisia până luni, zi în care a convocat o ședință extraordinară a CNA, motivând public că “nu are nicio problemă să introducă cu celeritate pe ordinea de zi dosarul Antena 2″.

Următoarele motive considerăm că sunt suficiente pentru ca doamna Laura Georgescu să piardă definitiv susținerea pe care i-am acordat-o în ianuarie 2013, votând-o președinte al Consiliului Național al Audiovizualului:

1. În conferința pe care a susținut-o astăzi, 13 decembrie, în nume personal, președintele Laura Georgescu a demonstrat public că are carențe în cunoașterea legislației din domeniul audiovizualului. Ingerința în politica editorială nu este reprezentată de actele emise de către CNA (v. art. 6 alin.(4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 – Nu constituie ingerinţe deciziile şi instrucţiunile având caracter normativ, emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în aplicarea prezentei legi şi cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convenţiile şi tratatele ratificate de România).

A afirmat că postul de televiziune Antena 3 poate face publice mesajele primite de la telespectatori, indiferent de conținutul acestora, ceea ce contravine legislației audiovizuale, care responsabilizează radiodifuzorul pentru conținutul pe care îl difuzează.

sursa dcnews.ro