Summit Minsk. Putin anunță un armistițiu în Estul Ucrainei

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, după negocierile de pace de la Minsk,

că părțile au fost de acord cu implementarea unui armistițiu începând cu 15 februarie.

Putin a precizat că participanții la negocierile maraton din Belarus s-au înțeles cu privire la „principalele probleme”. Discuțiile de pace au durat foarte mult deoarece Kievul a refuzat să discute direct cu reprezentanții separatiștilor, a arătat Putin.

Deocamdată nu este clar se se va întâmpla în următoarele trei zile, până duminică, ziua când armistițiul ar trebui să intre în vigoare. Simultan negocierilor de pace, ostilitățile militare din teritoriu au continuat și nu au dat semne de destindere.

La rândul său, președintele Francois Hollande a declarat că s-a ajuns la „un acord serios”, dar că nu există consens total. (sursa)

Potrivit președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko, acordul presupune ca țara sa să-și recapete controlul asupra granițelor. El a mai arătat că Ucraina nu a fost de acord cu varianta federalizării și autonomie pentru regiunea Donbass. Totodată, liderul de la Kiev a precizat că toți ostaticii vor fi eliberați în următoarele 19 zile.

Ucraina s-a confruntat cu niște condiții inacceptabile și ultimatumuri la summit-ul de la Minsk, dar le-a respins, a subliniat Poroșenko.

Prevederile acordului de Pace de la Minsk

„Un document a fost semnat chiar acum – a spus Putin. Documentul a fost semnat de Grupul de Contact și se numește ‘Pachetul de măsuri pentru implementarea înțelegerilor de la Minsk’. Cel de-al doilea document nu trebuie semnat – este o declarație a președinților Franței, Ucrainei, a credinciosului dumneavoastră slujitor și a cancelarului Germaniei în care spunem că sprijinim acest proces”, a spus Putin (sursa).

Potrivit documentului semnat de lideri, în următoarele 14 zile se va finaliza retragerea artileriei grele din Donbass.

Toate grupurile străine înarmate, tot echipamentul militar și toci mercenarii vor părăsi Ucraina sub control OSCE, mai spune documentul, care cere dezarmarea tuturor grupurilor ilegale din Ucraina.

Reforma constituțională a Ucrainei trebuie încheiată până la finele lui 2015, arată documentul. Procesul va reconsidera și problema descentralizării.

Acordul de la Minsk cere o legislație pentru statutul special al regiunilor sud-estice Donețk și Luhansk. Parlamentul ucrianean, Verkhovna Rada, trebuie să aprobe o lege privind statutul special al regiunii Donbass în următoarele 30 de zile, mai spune documentul (sursa).

Știre în curs de actualizare
– See more at: http://www.dcnews.ro/putin-am-ajuns-la-un-acord_467339.html#sthash.eZ9eEHqC.dpuf