Tag Archives: CAS

Ofensiva Fiscului: Profesiile libere riscă taxare mai mare – plata integrală a CAS

Acțiunile recente ale Fiscului împotriva subdeclarării veniturilor țintesc transportatorii, agenții de muncă

Ce faci dacă nu ai card de sănătate după 1 mai

De la 1 mai serviciile medicale urmează să fie decontate doar pe baza cardului național de sănătate.

Ponta: Din 2015, Băsescu poate face cel mult nişte ani de închisoare!

Proiectul de lege privind reducerea CAS va fi din nou votat de Parlament, iar preşedintele Traian Băsescu va fi obligat atunci să promulge legea sau să atace actul la Curtea Constituţională, caz în care măsura poate fi amânată până în 2015, a declarat premierul Victor Ponta. Din acesl moment, a comentat Ponta, şeful statului nu mai poate face decât cel mult „nişte ani de închisoare”.

Adevărul despre cearta Ponta-Băsescu, pe tema CAS

Un adevăr pe care îl știu și economiștii, dar și politicienii, ne arată că disputa dintre Victor Ponta și Traian Băsescu, pe tema CAS, a fost una de imagine.

După alegeri, indiferent de rezultatul acestora, România va fi confruntată cu un șoc, avertizează Mircea Coșea, în editorialul pe care l-a scris pentru DCNews.

În 2015, România va trebui să treacă la o politică fiscală mai aspră, prin introducerea unor noi taxe și impozite. Adoptarea unei astfel de politici fiscale este iminentă deoarece situația actuală a economiei impune în mod obiectiv continuarea politicii de austeritate. Noua austeritate nu se va produce prin tăieri de pensii și salarii, scrie prof. Coșea, ci prin taxare suplimentară, cu accent deosebit pe proprietate.

De ce este nevoie de noua austeritate

Prof. Mircea Coșea are câteva argumente când susține că austeritatea va fi inevitabilă:

– Structura economiei românești nu a reușit să fie în linie cu tendințele moderne ale dezvoltării mondiale și nici cu competiția din piața unică europeană. România nu-și valorifică factorii de avantaj comparativ, având o economie tip manufacturier/subcontractor. Lipsește dimensiunea de cercetare-dezvoltare, ceea ce ne conduce la un nivel de creare a valorii adăugate sub media europeană.

– Prezența covârșitoare a capitalului străin în ramurile exportatoare și nivelul mic al redevențelor determină capitalizarea valorii adăugate în exteriorul țării. În consecință, apare o limitare obiectivă, de natură structurală a cuantumului de venituri cumulate în buget.

– Creșterea gradului de colectare bugetară prin reducerea evaziunii este limitată obiectiv, indiferent de voința politică a guvernului și a instituțiilor responsabile. Limitările țin de instituții (birocrație, politizare), sunt de natură monetară (lipsa de lichiditate), de natură comportamentală (lipsa educației, nepotism, neprofesionalism), de natură informațională ( carențe de înzestrare și de utilizare a tehnicii de calcul).

– Criteriile și regulile UE (vezi Tratatul de Guvernanță Fiscală) nu mai permit creșterea economică pe baza deficitului (pe datorie).

– Ritmul creșterii economice poate fi, în viitorul deceniu, superior mediei europene, dar nu poate depăși 4,0-4,5% anual datorită dependenței accentuale pe care România o are față de dinamica piețelor occidentale. Cu un astfel de ritm (condiționat și de meteodependența agriculturii), nu se pot mări veniturile la buget până la nivelul necesar unei reale relaxări fiscale.

– Investițiile străine au un trend accentuat de scădere, datorat nu numai lipsei de atractivitate a mediului legal și economic românesc față de alte țări membre UE, dar și situației geopolitice (Ucraina);

– Împrumuturile externe se apropie de limita suportabilității la nivel PIB, ceea ce va conduce la o restrângerea a lor în viitor.

Concluzia prof. Coșea este una dramatică. Politica bugetară, susține prof. Coșea, va rămâne într-o situație dificilă cel puțin până în 2018-2020.
– See more at: http://www.dcnews.ro/adevarul-despre-cearta-ponta-basescu-pe-tema-cas_448782.html#sthash.B7ssEnct.dpuf