Tag Archives: de

Cum sărbătorește România 96 de ani de la Unirea cu Basarabia

Joi, 27 martie, în cele mai importante orașe din România și Republica Moldova va fi celebrată împlinirea a 96 de ani de la Unire.

Lampioane tricolore vor fi lansate concomitent în peste 40 de orașe de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a marca 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

În București, susținătorii reîntregirii naționale se vor prinde într-o horă a Unirii și vor lansa 27 de lampioane tricolore joi, 27 martie, la ora 19:00, în Piața Universității (zona la Fântână), pentru a semnala preambulul unității naționale.

Orașele importante sărbătoresc

Evenimente similare vor fi organizate în localitățile Alba-Iulia, Arad, Pitești, Bacău, Bălți, Botoșani, Brăila, Bârlad, Brașov, Buzău, Călărași, Reșița, Cluj-Napoca, Chișinău, Galați, Giurgiu, Târgu-Jiu, Petroșani, Iași, Drobeta Turnu Severin, Târgu-Mureș, Nisporeni, Orhei, Balș, Ploiești, Zalău, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Râmnicu-Vâlcea, Vaslui, Adjud, Aleșd, Craiova, Urziceni, Oradea, Bistrița, Petroșani, Piatra Neamț.

„Semnalele pe care le primim tot mai des din partea populației din Republica Moldova indică în mod clar dorința de a trăi demn într-un stat puternic, reîntregit. Considerăm că anii până la împlinirea visului tuturor românilor – Unirea Basarabiei cu Țara-Mamă – pot fi numărați pe degetele de la o mână”, a declarat co-președintele Platformei unioniste Acțiunea 2012, Mihai Nicolae.
– See more at: http://www.dcnews.ro/cum-sarbatore-te-romania-96-de-ani-de-la-unirea-cu-basarabia_440032.html#sthash.QJAwNpyJ.dpuf

Ponta, despre ministrul Finanțelor: „Încearcă și ea, săraca”

Victor Ponta a precizat, marți, că schema ratelor reduse se aplică din luna iulie a anului curent. Premierul a declarat că el este traducătorul ministrului Finanțelor, care… a încercat.

„Este pentru acest an, de la 1 iulie. Ministrul Finanţelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul ştirilor – n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă şi ea, săraca, ce să facem…eu sunt traducătorul”, a spus premierul Victor Ponta.

Ioana Petrescu a spus, marți, la Adevărul Live că „electorata” va avea modificări de calcul faţă de formula ministrului Bugetului, Liviu Voinea, şi va intra în vigoare începând cu anul 2016.
– See more at: http://www.dcnews.ro/ponta-despre-ministrul-finan-elor-incearca-i-ea-saraca_440021.html#sthash.DRWnc5Ew.dpuf

Veste bună pentru pensionari

Noul ministru al Muncii, Rovana Plumb, a dat o veste bună pensionarilor în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului în Guvernul Ponta III.

Curtea de Apel Alba Iulia a suspendat procesul lui Iohannis cu ANI. Ce ar urma să se întâmple în acest dosar

Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia au decis, miercuri, după mai multe amânări, suspendarea procesului pe care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, l-a intentat Agenției Naționale de Integritate.
Avocatul Lucian Bolcaș a explicat pentru DC News că judecătorii Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Curții de Apel Alba Iulia au decis suspendarea procesului.

Surse: Patru demiși după accidentul aviatic. Vezi cine sunt

USL s-a reunit, miercuri la Guvern. Surse au declarat că ar putea urma să fie demise patru persoane importante,

Deputatul Gheorghe Coman, prins de poliţişti în urma unui filtru în Urziceni; va fi încarcerat în arestul Poliţiei Capitalei

Poliţiştii de la Urmăriri din cadrul Poliţiei Române au pus în executare, marţi seara, mandatul de arestare preventivă

Gino se ţine de promisiune! Şi-a tăiat 5.000 de euro din salariu, banii vor merge în contul foştilor jucători care au probleme grave

Urmaşul lui Vali Alexandru la postul de secretar general al LPF, Justin Ştefan, a renunţat şi el la bani, pentru a susţine acelaşi fond

Ca să slăbească, adolescentele mănâncă vată îmbibată cu suc de portocale

Bria Murphy, fiica cea mare a actorului Eddie Murphy, spunea în luna iunie că știe cum fac manechinele să rămână slabe. ‘Am auzit că unele fete mănâncă vată îmbibată cu suc de portocale.

Comisia de anchetă pentru CEC Bank: PDL a părăsit lucrările. Nu mai e cvorum

Reprezentanţii PDL în Comisia de buget-finanţe au părăsit, marți, sala de şedinţe, pentru că nu doresc să participe la lucrările comisiei care va analiza activitatea CEC Bank.

Antenna Group, interesată să cumpere Prima TV

Antenna Group vrea să cumpere o televiziune din România și pe harta achizițiilor s-ar afla și Prima TV.

Asocierea la UE, amânată până în ultimul moment Puterea de la Kiev se joacă cu focul și cu soarta Chișinăului

Puterea de la Kiev se joacă cu focul și cu soarta Chișinăului

Parlamentul de la Kiev a amânat până pe 21 noiembrie dezbaterea asupra semnării asocierii la UE, deoarece deputații puterii nu au adoptat încă o lege pentru eliberarea fostului premier Iulia Timoșenko, condiția pusă de Bruxelles și liderii UE pentru semnarea Acordului de Asociere. Parlamentarii ucraineni au renunțat la votul pe această lege în sesiunea din dimineața acestei zile, transmite Reuters.Miniștrii de externe ai Uniunii Europene reuniți la Bruxelles au amânat decizia cu privire la semnarea Acordului de asociere cu Ucraina, transmite Euronews. Șeful diplomaţiei europene, Catherine Ashton, și-a exprimat speranța că Ucraina va reuși în acest timp scurt să îndeplinească toate condițiile pentru a încheia acordul la summit-ul de la Vilnius. Asta deși deocamdată nu este clar dacă fostul prim-ministru, Iulia Timoșenko, va fi eliberată până atunci.

„Vilnius nu este Bruxelles. Pe masă, deocamdată ceva lipsește, iar summit-ul va avea loc la sfârșitul săptămânii viitoare. La Kiev, se atestă o criză. Avem o politică clară, și nu se știe dacă președintele Ianukovici are o politică clară,” a spus Ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt.

În același timp, membrii Consiliului European pentru Relații Externe sunt de părere că Ucraina mai are șansa să semneze acordul cu Uniunea Europeană în cazul în care Rada Supremă va vota pe 19 noiembrie legea care-i va permite lui Timoșenko să plece la tratament în Germania.

Decizia UE privind Ucraina va cântări mult pentru Republica Moldova, care spera ca la summitul de la Vilnius să parafeze Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE. În cazul unui eșec al Ucrainei, UE poate confirma ceea ce mulți analiști au arătat încă de la lansarea Parteneriatului Estic al UE (din care fac parte Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Azerbaidjan și Armenia) – că Ucraina va fi o o uriașă piatră de moară legată de piciorul Republicii Moldova.

Presa internațională încearcă încă să facă o diferențiere între Chișinău și Kiev, arătând că, spre deosebire de apatia generală din Ucraina, moldovenii s-au mobilizat pentru susținerea drumului european, la Chișinău adunându-se, la începutul lunii noiembrie, circa 100.000 de persoane, la o manifestație pro-europeană. ”Ar fi trebuit să începem să protestăm cu cel puțin o jumătate de an înainte. Societatea civilă ucraineană a reacționat prea târziu”, spune o reprezentantă a Centrului pentru Libertăți Civile din Kiev, făcând trimitere la manifestațiile din Republica Moldova.

Puterea din Ucraina trage tot mai mult de timp, fiind supusă la presiuni enorme din partea Rusiei. Președintele Vladimir Putin caută să speculeze punctele slabe ale omologului ucrainean, care nu dorește să o elibereze pe Timoșenko, rivalul său politic numărul unu. În acest context, surse citate de presa occidentală vorbesc despre garanții pe care Putin i le-a oferit lui Ianukovici, dacă Ucraina va întoarce spatele UE, pentru a se asocia Rusiei în uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și mai apoi în Uniunea Eurasiatică.

Istoria pare să se repete în Ucraina, scrie Deutsche Welle. În urmă cu doi ani, președintele Viktor Ianukovici a promis să găsească o soluție pentru cazul Iuliei Timoșenko, iar aceasta se întâmpla înaintea summit-ului Parteneriatului Estic din septembrie 2011, la Varsovia.

În discuțiile de atunci cu oficialii UE, Ianukovici a declarat că acest caz va fi rezolvat de Parlament, Rada Supremă, dar nu a eliminat nici posibilitatea grațierii prezidențiale pentru fostul premier. Însă Timoșenko a rămas în închisoare, condamnată pentru abuz de putere. Ucraina nu a semnat Acordul de Asociere la UE și nici pentru Republica Moldova nu s-a pus problema parafării acestui acord.

Luni, la peste doi ani de la acest moment, miniștrii de Externe din UE au discutat la Bruxelles despre situația Ucrainei și cea a Iuliei Timoșenko. Condiția asocierii Ucrainei la UE este limpede: eliberarea Iuliei Timoșenko.

Însă, la fel ca în urmă cu doi ani, majoritatea parlamentară de la Kiev pare să tragă de timp, tergiversând adoptarea unei legi care ar permite transferul lui Timoșenko în Germania, țară care s-a arătat deschisă să o primeasca pentru urmarea unui tratament medical.

sursa – cotidianul.ro

Stăpânii de câini ar putea fi obligaţi să le monteze patrupedelor microcipuri de identificare

ANSVSA vrea să oblige stăpânii de câini să le monteze patrupedelor microcipuri de identificare.

Decizia îi nemulţumeste însă pe cei care locuiesc la sate. Oamenii sunt sceptici când vine vorba să cheltuiască sume mari de bani cu câinii din ogradă, iar mulţi spun că vor renunţa la animale.

Potrivit proiectului elaborat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor câinii cu stăpân din România trebuie microcipaţi până în martie anul viitor.

Montarea unui astfel de dispozitiv se face de către veterinari şi costă în jur de 150 de lei.

sursa – jurnalul national

Prefectul din Galați, REȚINUT de DNA. Emanoil Bocăneanu este acuzat de trafic de influență și șantaj

Procurorii DNA au dispus reținerea pentru 24 de ore a prefectului din Galați, Bocăneanu Emanoil Cătălin,

Observator Politică Externe Băsescu şi Stolojan au spălat 7 milioane $. Roşca Stănescu: în 2004, Băsescu a folosit în campanie bani negri veniţi din Cipru

După ce în urmă cu doar o zi senatorul PNL şi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu

SCANDALUL SALMONELLA. Controale la toate depozitele din România. Încă 2,3 tone de carne de pui, RETRASE DE PE PIAŢĂ

După retragerea de pe piaţă în ultima săptămână a aproximativ 55 de tone de carne de pui în ceea ce se numeşte „scandalul salmonella”

Eugen Nicolăescu, luat în vizor de PSD

Social-democrații ar fi nemulțumiți de ministrul liberal al sănătății, Eugen Nicolaescu.

Dan Voiculescu: Nu voi subordona trustul de presă lui Traian Băsescu

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu,

ORA DE IARNĂ 2013. Când se dau ceasurile înapoi şi cum ne afectează această trecere

ORA DE IARNĂ 2013. Anual, în ultima duminică din martie, se trece la ora de vară.

Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate, pus în funcţiune în 2016

Tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi pus în funcţiune în 2016, cu o întârziere de un an, a anunţat Victor Ponta. Premierul a spus că îi pare „groaznic de rău” pentru locuitorii din cartierul Drumul Taberei, dar a precizat că probleme de trafic la construcţia metroului apar în toate ţările.

„Proiectul a început foarte prost, nu a fost gândit foarte clar ca finanţare şi ca timp. Fostul guvern a alocat 10 milioane euro, noi trebuie să alocăm restul până la 1,5 miliarde”, a spus Ponta, aflat pe şantierul Magistralei 5 cu ocazia punerii în funcțiune a utilajelor de săpat pentru execuţia tunelelor de metrou Tunnel Boring Machine (TBM).

Cu o lungime totală de aproximativ şase kilometri, tronsonul de metrou va avea zece staţii, la Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parcul Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor, şi va acoperi, în principal, un bazin cu un număr de peste 300.000 de locuitori din sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei.

Primele trenuri pe Magistrala 5, de la Râul Doamnei şi de la staţia Valea Ialomiţei, până la Eroilor, ar fi trebuit puse în funcţiune în cursul anului 2015.

sursa – jurnalul

Ajutoare de încălzire pentru consumatorii vulnerabili

Statul va aloca peste 125 de milioane de euro sezonul rece 2013- 2014