Test de sinceritate. Pe cine vrea Blaga în PDL

Vasile Blaga a dezvăluit ce oameni politici din PSD și PNL ar vrea în PDL. El i-a dat și un sfat Elenei Udrea și i-a mulțumit lui Traian Băsescu.
Președintele PDL a fost rugat, la Digi 24, să numească un liberal și un social democrat pe care i-ar vrea în partid. Întrebat “Ați vrea ca domnul Călin Popescu Tăriceanu să intre în PDL?”, Vasile Blaga a răspuns: “Da, deși este imposibil. Sau domnul Rus. Dar vă spun două nume care atât de mult țin la partidele lor că n-ar intra niciodată într-un alt partid”.

Totodată, președintele PDL i-a mulțumit lui Traian Băsescu pentru că a avut încredere în el în momente de construcție a partidului când era în mare dificultate. Vasile Blaga i-a dat un sfat Elenei Udrea: “Să fie mai modestă”.

SURSA:DCNEWS