Traian Berbeceanu a avut dreptate. DNA confirmă acuzaţiile comisarului

DNA confirmă acuzaţiile comisarului Traian Berbeceanu. Ofiţerii pe care Berbeceanu i-a acuzat că au încercat să fabrice probe împotriva sa sunt cercetaţi penal de DNA.

Potrivit unui comunicat, DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva a trei peroane:
– Mureșan Ioan, procuror şef al DIICOT – ST Alba, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi represiune nedreaptă

– Munteanu Alin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunilor concurente de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la represiune nedreaptă.

– Cean Nicolaie, fost procuror DIICOT, actualmente procuror PT Alba, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora,suspectul Mureşan Ioan, procuror şef al DIICOT – ST Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu într-un dosar al DIICOT – ST Alba, prin aceea că:
– a dispus, prin ordonanţa din 21.10.2013, începerea urmăririi penale şi reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a lui Berbeceanu Traian, şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pentru mai multe infracțiuni, în absenţa existenţei la dosar a unor probe sau indicii temeinice privind săvârşirea faptelor
– a folosit declaraţii obţinute în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze), prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu Traian, prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, pentru a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu Traian, prin valorificarea unor documente fără relevanţă probatorie, aducând astfel o gravă vătămare drepturilor şi intereselor legale ale acestuia.

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, suspectul Muntean Alin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu ce îi reveneau, cu ocazia instrumentării aceluiaşi dosar al DIICOT – ST Alba, prin:
-obţinerea unor declaraţii de martor împotriva lui Berbeceanu Traian în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze),
-prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relaţii de adversitate cu Berbeceanu Traian
-prin întocmirea în cursul anului 2013 a unor procese-verbale de investigare cu conţinut neverificabil, având caracter de inculpare, la adresa persoanei cercetate, folosite ulterior de procurorul de caz ca mijloace de probă,
-prin întrebuinţarea de promisiuni nelegale sau de ameninţări faţă de alte persoane cercetate în cauză, cu scopul de a le determina să dea declaraţii împotriva lui Berbeceanu Traian, aducând o gravă vătămare intereselor legale ale acestuia.

În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, suspectul Cean Nicolaie, fost procuror DIICOT, actualmente procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, cu prilejul derulării anchetei penale iniţiate împotriva lui Berbeceanu Traian, în cursul anului 2013, a săvârşit acte de complicitate, constând în:
– punerea la dispoziţia procurorului anchetator a unor martori părtinitori, dispuşi să dea declaraţii împotriva persoanei cercetate,
– transmiterea către persoane ce urmau a fi audiate a promisiunii că, dacă vor accepta să facă afirmaţii în sensul inculpării lui Berbeceanu, nu vor mai avea probleme în anumite dosare,
– manipularea anumitor martori prin furnizarea, către aceştia, anterior audierii lor, a unor informaţii nereale, pe care aceştia, întrebaţi fiind, să le expună procurorului anchetator.

În urma îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către Mureşan Ioan, Muntean Alin şi Cean Nicolaie au obţinut atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alte persoane interesate, foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial. Aceste foloase au constat în retragerea avizului de poliţie judiciară pentru Berbeceanu Traian, denigrarea acestuia, înlăturarea sa din dosarele pe care le instrumenta la momentul punerii sub învinuire, asigurarea accesului la informaţiile pretins deţinute de acesta împotriva unor magistraţi şi ofiţeri de poliţie.

Celor trei persoane Mureşan Ioan, Muntean Alin Și Cean Nicolaie li s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.
– See more at: http://www.dcnews.ro/traian-berbeceanu-a-avut-dreptate-dna-confirma-acuzatiile-comisarului_439547.html#sthash.vLyYiZMQ.dpuf