Triunghiul amoros: Maruca Cantacuzino, George Enescu şi Nae Ionescu

Maruca, Enescu şi Nae Ionescu au constituit un triunghi amoros care a stârnit multe bârfe la vremea respectivă.

Toată povestea s-a desfăşurat după cele mai clasice scenarii ale telenovelelor sud-americane. Ingredientele poveştii au fost pasiune, tentative de sinucidere, umilinţe, pendulări între amanti, oportunism, abuz de putere, etc.

A fost iubită cu aceeaşi ardoare şi patimă cu care a fost înşelată. S-a considerat toata viaţa „altfel” şi neînţeleasă. A încercat să se sinucidă, dar s-a agăţat ne­buneşte de viaţă, supravieţuind tuturor partenerilor oficiali. A dăruit şi a primit în egală măsură. A fost şi vânător, dar şi vânat, trăindu-şi viaţa ca într-o telenovelă. Nu este biografia unei starlete a timpurilor noastre, ci a unei prinţese trecută cu majuscule în paginile istoriei României. Maria Cantacuzino-Enescu, născută Rosetti-Tescanu. Prinţesa Maruca.

Satul Tescani, judeţul Bacău, este unul dintre cele 7 aşezări care formează comuna Bereşti – Tazlău, locul unde, la 17 iulie 1879, vede lumina zilei Ma­ria Rosetti-Tescanu. Mama, Alice şi tatăl, Dumitru, amândoi descendenţi al unor vechi familii boiereşti, sunt cei care îi îndrumă primii paşi în viaţă, dar sunt şi sursa primelor şocuri şi dezamăgiri din lunga serie de întâm­plări nefaste ce va urma şi datorită cărora credea că se trage dintr-o familie blestemată. Tatăl ei, un om cu două facultăţi la Paris, se sinucide la vârsta de 45 de ani, ducând cu el în mormânt motivul acestui gest disperat. Fratele, Constantin, îşi pune şi el capăt zilelor aparent inexplicabil în vreme ce sora mai mică, Nellie, moare nebună, întocmai ca Eufrosina, bunica pe linie paternă.