Următorii 100 de ani

Următorii 100 de ani este o carte înspăimântătoare. Are în ea ceva din misticismul lui Nostradamus,

dar previziunile sunt mult prea apropiate şi mult prea argumentate ca să le iei în râs. Înainte de a vă da spre citire un pasaj consistent din această carte, vreau să ţineţi cont de faptul că Friedman a lucrat în industria jocurilor video, mai exact în cea a jocurilor de război. Viziunea sa este una conflictuală, dar, mă tem, de cele mai multe ori aceasta este şi esenţa fiinţei umane. Conflictele la care se referă nu sunt întotdeauna războaie în sensul clasic al termenului… Pot fi conflicte de interese sau chiar războaie reci. În acelaşi timp Friedman este un eurosceptic. Probabil cei mai mulţi americani sunt aşa. Viziunea sa pleacă de la ipoteza unei Europe anchilozate, fără şanse de a perpetua pacea sub presiunea Rusiei pe de o parte, dar şi sub interesul SUA, de cealaltă parte, de a nu lăsa Uniunea Europeană să devină un actor politic global. Ideea destrămării UE şi a NATO, par a fi premise pentru Friedman. Eu nu cred în ele. Dar trebuie să recunosc faptul că Istoria (iar Friedman este un bun cunoscător al ei) ne-a demonstrat că şi Franţa şi Germania pot tranzacţiona Europa de Est pentru interese superioare. Acum vă las să citiţi. Intertitlurile şi sublinierile îmi aparţin. (Moise Guran)

SLĂBICIUNEA MILITARĂ A RUSIEI NU MAI ESTE DE ACTUALITATE

În ultimii ani s-a tot discutat despre slăbiciunea armatei ruse, discuții care, în deceniul de după căderea Uniunii Sovietice, nu erau departe de adevăr. Dar iată cum stau lucrurile mai nou – acea slăbiciune nu prea mai este de actualitate încă din anul 2000, iar prin 2015 va fi chiar de domeniul trecutului. Viitoarea confruntare din nord-estul Europei nu se va petrece brusc, dar va fi o confruntare extinsă. Puterea militară rusă va avea timp să se dezvolte. Domeniul în care Rusia a continuat cercetarea și dezvoltarea în anii ’90 a fost tocmai cel al tehnologiilor militare avansate.
În 2010, rușii vor avea, cu certitudine, cea mai eficientă armată din regiune. Între 2010 și 2020, forța lor va fi o provocare serioasă pentru oricare altă putere care va încerca să se impună cu forța în regiune, chiar și pentru cei din afara acesteia. Chiar și pentru Statele Unite. Rusia se va afla față în față cu țări care nu se pot apăra și cu o alianță NATO care este eficientă doar dacă Statele Unite decid să folosească forța. După cum am văzut, Statele Unite au o singură politică de bază pentru Eurasia – să împiedice orice putere să o domine. În cazul în care China devine slabă sau se scindează, iar europenii sunt slabi și divizați, Statele Unite vor avea un interes fundamental: să evite războiul general, menținând atenția Rusiei concentrată pe baltici și pe polonezi, astfel încât să nu mai poată gândi global. Statele Unite vor folosi metoda tradițională de a sprijini aceste țări: transfer de tehnologie.

(nota Moise: mai târziu în carte Friedman vorbeşte despre un bloc politico-militar creat în jurul Poloniei, extrem de puternic, unul din care va face parte şi România)

CAUCAZUL – O DIVERSIUNE. MIZA ESTE EUROPA DE EST

Statele Unite vor fi nerăbdătoare să sporească puterea Poloniei și a țărilor baltice și să le impulsioneze să-i răpună pe ruși. Când vine vorba despre răspunderea Rusiei, aceasta ar fi cea mai bună metodă de-a o face. Georgia, plasată în Caucaz, reprezintă un al doilea punct fierbinte iritant pentru ruși și, prin urmare, va fi o zonă în care Statele Unite vor interveni. Cu toate acestea, importantă va fi Europa, nu Caucazul. Dată fiind puterea americană, nu va exista un atac direct al rușilor, iar americanii nu vor permite vreo aventură de-a aliaților lor. Rușii vor încerca, mai degrabă, să creeze presiune asupra Statelor Unite altundeva în Europa și în alte părți ale lumii. De exemplu, vor urmări să destabilizeze țări cum ar fi Slovacia și Bulgaria. Confruntarea se va întinde de-a lungul întregii granițe dintre Rusia și restul Europei.

Moise Guran