VICTOR BECALI, EXPLICAȚIE INCENDIARĂ – CE A FĂCUT, DE FAPT, CRISTI BORCEA, ÎN DOSARUL ÎN CARE A FOST ÎNCHIS DIN NOU

Fostul impresar Victor Becali a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost joi seară la Cristian Borcea, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, și că va merge să-l viziteze și la închisoare, precizând că, spre deosebire de alții, fostul acționar s-a predat.
„Ca prieten îmi pare foarte rău, ce poziție pot să am, am fost la el și aseară, îmi pare rău. Eu, din ce știu nu era foarte implicat în povestea asta, ca dovadă că a fost și achitat în primă instanță. Cumpărase printr-un împuternicit niște lucruri pe care le-a și vândut înapoi, niște acțiuni, știu povestea asta, dar nu ai ce să faci, este o hotărâre a instanței, nu ai ce face, asta am făcut și eu asta a făcut și el. Cum putea să fie când ești achitat în fond și primești 5 ani, la contopire vor fi nu 5, 6 ani, cum poți să fi decât dărâmat, trebuie să îi nască soția, copiii, cum poți să fi într-o asemenea?…Eu am trecut prin astea și știu ce înseamnă. Nu vă doresc să treceți prin momentele astea, dar să stai atâția ani în procese cum a fost Dragomir, să stai, om în vârstă, copi, nepoți, familie, că nu ești implicat doar tu, este și familia și apoi a fost achitat. Foarte bine că a fost achitat, slavă Domnului, dar să stai cu chestia asta zi și noapte, nu pot să înțeleg cum se poate, Dumnezeu să înțeleagă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Victor Becali.
Fostul impresar a mai precizat că, spre deosebire de alții, Cristian Borcea nu a fugit din țară, ci s-a predat.
„Lui Mazăre i-a dat 4 ani în prima instanță, lui Gică Popescu nu putea să îi dea 4 ani în prima instanță, nu putea să îi dea 4 ani cu suspendare în prima instanță pentru că încurcau socotelile și candida. Mi-e greu să înțeleg. O să merg la Cristi Borcea, este prietenul meu, eu nu pot să mă dezic de Borcea niciodată, este prietenul meu, este ca fratele meu și când o să pot o să mă duc la el sau ce pot să fac pentru el, o să fiu aproape de el și de familia lui așa, ca prieten, că în rest nu are nevoie de nimic, are tot ce îi trebuie. Este o perioadă grea, la început este o perioadă destul de grea, dar asta este ce poți să faci, nu am fugit, nu fugim, nu fuge, nu, toată lumea fuge se ascunde, s-a predat. Alții nu s-au predat, fug, stau și câștigă și procese, asta-i viața”, a mai spus Victor Becali.
Fostul acționar FC Dinamo, Cristian Borcea, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani de închisoare, a fost încarcerat vineri la Penitenciarul Rahova.Instanța a dispus și confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la Borcea. Judecătorii instanței supreme l-au condamnat, joi noapte, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă și pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. În primă instanță, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, în acest dosar, în iulie 2017, la patru ani de închisoare cu suspendare.